ARGESSIS

Piatra Craiului 3,4 martie 2012

2012-03-08T09:23:00.005-08:00

Victor și Mihai

Plănuiam să facem toata creasta, dar am făcut doar o treime...

Vremea a fost perfectă: vânt tare și ceața. Noaptea...relativ frig (-20). :)

Într-un final, Victor s-a întors prin Prăpăstii în Zărnești, iar eu, pentru că mai aveam poftă de plimbat, am luat la rând poienile La table, Grind, Lespezi și Funduri pentru a ajunge în Podu Dâmboviței...

http://maps.google.com/maps/msie=UTF&msa=0&msid=217649587091406670119.0004babea6226eb06214f

Garofița 25, 26 feb 2012

2012-02-29T08:38:00.002-08:00

Delia, Ana, Roxana, Adriana, George, Cosmin, Robert, Mihai, Rică, Katja și Victor.

http://maps.google.com/maps/ms?ie=UTF&msa=0&msid=217649587091406670119.0004b9684ce121a1a6cc1

Nucșoara 18 feb 2012

2012-02-29T07:56:00.004-08:00

Mihai, Robert, Cosmin și Gioni

Am urcat din sat până pe vf. Strungii.

http://maps.google.com/maps/msie=UTF&msa=0&msid=217649587091406670119.0004ba1c7054 7e5065b57

Piatra Craiului 14 feb 2012

2012-02-29T07:42:00.004-08:00

http://zarnesti.net/piatra-craiului/harta-piatra-craiului/

http://maps.google.com/maps/msie=UTF&msa=0&msid=217649587091406670119.0004ba1c001c24da70de0

Grohotiș 21 ian 2012

2012-02-29T01:00:00.008-08:00

Victor, Mihai și Daniel

Tot din pasul Bratocea am plecat și am urmărit marcajul BR până aproape de vf. Bobul Mic.

Cer perfect senin, bronz frumos de iarnă, șuncă cu ceapă, ceai cald. Super zi la munte!

http://maps.google.com/maps/msie=UTF&msa=0&msid=217649587091406670119.0004ba16dbaa3d8257687

Ciucaș 14 ian 2012

2012-02-28T21:21:00.012-08:00

Mihai și Victor

Am plecat din pasul Bratocea urmărind culmea cu același nume, până când vântul și ceața ne-au făcut să ne întoarcem.

http://maps.google.com/maps/msie=UTF&msa=0&msid=217649587091406670119.0004ba13bc35293d4c3ad

http://www.turistmania.ro/harti/Harta_Ciucas.jpg

Tabăra Argessis 1-10 august 2011 - Ștubeaua - Făgăraș

2011-07-12T12:54:00.000-07:00

Pentru că la începutul lunii august căldura ne doboară, suntem forțați să ne mutăm la munte, unde clima e mai blândă cu noi...dar nu ne plângem, mutarea ne priește din plin.

Anul acesta mergem în Muntele Ștubeaua, din Munții Făgăraș. O să fim cu aproximativ 1500m deasupra mării, iar coordonatele GPS sunt: 45ͦ 26’ 58” N / 24ͦ 30’ 55” E

Pentru că distracția n-ar fi completă dacă doar am lenevi pe creasta muntelui, o să remarcăm traseul Bandă Albastră între Ștubeaua și Strunga Doamnei, o să montăm stâlpi cu săgeți indicatoare unde este nevoie, ne întrecem în câștigarea Trofeului Argessis ( 6 și 7 august ) și bineînțeles, ne plimbăm cât ne țin picioarele…

Cateva poze...

Cum se ajunge:

Pentru alte detalii, scrie-ne la mihai@argessisclub.ro

Bronz de februarie

2011-03-08T16:26:00.000-08:00

După experiența de săptămâna trecută poate că alții și-ar fi luat o pauză de la nopțile petrecute în creierii munților…nu și noi. De această dată, ne-am întos privirea către Munții Iezer-Păpușa și i-am avertizat: Păzea, că venim!

Împreună cu Mihai – Marinerul Oceanelor de Stâncă, Cosmin – Inimă de Rechin Amator de Vin, Georgiana – Valkyria Mistică a Făgărașilor, Robert – Semizeul Obiectivelor Independente de Cameră, acompaniați de cabanierul șef, Nea Romică, nu am lăsat ziua de sâmbătă să se transforme în cea în care dormim până la prânz și am pornit aproape cu noaptea în cap către cabana Cuca. Mașina s-a dovedit suficient de încăpătoare pentru întregul nostru entuziasm având ca bonus rucsacii, bețele de trekking, rachetele de zăpadă și alte bunătăți. Că tot vorbim de ea, până și mașina a fost atât de nerăbdătoare să se reîntoarcă la poalele Munților Iezer-Păpușa, încât nici nu prea a fost nevoie să îi dăm vreun imbold manual pentru a se deplasa. Deși călătoria ei s-a sfârșit în vecinătatea cabanei Voina, picioarele noastre au continuat să se afunde în zăpada din ce în ce mai adâncă, hotărâte să se oprească abia în pragul cabanei Cuca. Dacă ultima oară când ne-am mai aflat prin acele împrejurimi ne-a fost dat să ne întâlnim cu un urs în timp ce își făcea joggingul de după-masă, de astă dată am făcut cunoștiință cu un tractor demn de Top Gear, care ne-a demonstrat că nu are nevoie de mai mult de două roți pentru a putea căra niște bușteni gigantici.

Nu știm dacă s-o fi supărat cabana pe noi, dar n-am avut timp să petrecem prea mult timp la ea. Am salutat-o în treacăt, i-am lăsat bagajele și am făcut prima drumeție, pe valea izvorului Lespezi. Doar eram puși pe fapte mari, într-atât de mari încât ne-am afundat în zăpadă cât am putut noi de mult. Seara a venit mai rapid decât ne-am așteptat iar noi am avut ocazia să ne amintim de importanța unei căni de vin fiert la munte.

De cum a răsărit soarele ne-am pregătit să luăm cu asalt Masivul Grădișteanu. După urcușul prin traseul marcat de prin pădure, habar n-aveam câtă frumusețe avea să ne aștepte în golul alpin. Un infinit de zăpadă, care la fiecare pas ne rezerva peisaje din ce în ce mai frumoase. Iezer ne făcea cu mâna de zor, Piatra-Craiului ne mai făceau cu ochii din când în când iar Bucegii se aratau ceva mai distanți. Cine și-ar fi închipuit că cea mai bună după amiază de sâmbătă se poate petrece deasupra norilor (la propriu, nu eram doar noi visători). După ce la Buda a fost începută prima ediție de Special Olympics, împrejurimile de la Cuca au părut perfecte pentru încă o ediție (alergat prin omăt, înotul – prin oceane de zăpadă, rostogolitul prin aceași zăpadă). Acum era momentul pentru o altă probă olimpică, bronzul alpin. În timp ce la Pitești soarele nu vroia să se arate cu niciun chip, noi am avut parte din plin de el pe Grădișteanu, îtr-atât încât a trebuit sa renunțăm la o bună bucată din hainele noastre pentru a nu ne topi de tot, în plină februarie. Așa am aflat misterul întrebării ”Unde pleacă toată căldura iarna?” Răspunsul este evident, ”La munte, deasupra norilor.” Totuși, urcarea nu a fost lipsită de peripeții. La bubuitul puternic al unei avalanșe micuțe din apropiere ne-a cam stat inima în loc dar eram în afara oricărui pericol, traseul pe care îl urmam fiind ferit de astfel de incidente.

La coborâre nu ne-am arătat deloc obosiți, ba parcă mai plini de viață decât la urcare am luat-o la fugă prin omăt și am organizat chiar un concurs de rostogoliri prin zăpadă (activitatea asta este obligatorie pe orice listă ”Lucruri pe care să le fac înainte să mor”). Soarele ne-a petrecut până jos unde cu sufletul și mintea încărcate de energie pozitivă am părăsit împrejurimile cabanei Cuca…fără a uita să ne oprim la minunata cofetărie Iepurașul.

Încă o dată am reușit să bifăm pe listă un weekend memorabil în care ne-am simțit din cale afara de bine, am fost copii, am fost sportivi, am fost alpiniști, băutori de vin fiert și singurul lucru în care ne-am băgat picioarele a fost zăpada adâncă.

Marginea - adresa peripețiilor de neuitat

2011-03-08T15:46:00.000-08:00

Un lucru e cert, muntele nu ia vacanță nici măcar pe timp de iarnă, nu și pentru noi. De astă dată, cel vizat a fost Masivul Marginea, cocoțat în Nord Vestul Județului, chiar în apropierea graniței cu Vâlcea. Cuceriți deja din poze de o frumusețe ieșită din comun și de niște priveliști gata să ne facă bărbile să se prăbușească în pământ, mauntele avea toate datele pentru a fi un paradis care abia așteaptă să fie descoperit…numai că paradisul se poate dovedi uneori mai greu accesibil decât pare.

În primă fază, planul era bătut în cuie și nimic nu părea să îl poată da peste cap: la ora 7 spunem la revedere Piteștiului, pornim frumos pe valea Topologului, lăsăm mașina la poale, ne înarmăm cu haine groase, parazăpezi, rucsaci, voie bună, schiuri sau rachete de zăpadă, mergem vreo 3-4 ore până în golul alpin unde găsim numaidecât stâna în care vom înnopta. Ușor de zis, greu de făcut…

Prima probă: Interminabilul forestier către golul alpin. Pe măsură ce înaintam pe potecă, iarna se arăta din ce în ce mai mult la ea acasă, ninsoarea fiindu-ne și ea în mare parte tovarăș de drum. Iar drumul se încăpățâna din răsputeri să ne arate goul alpin la fiecare cotitură pe care o făcea. Extenuați și cu puterile aduse aproape la limită, creasta ni s-a arătat la față abia pe la ora 7, întâmpinați de un ger năpraznic.

Proba a 2-a: Goana după stână. Hotărâți să găsim stâna în care să dormim, ne-am aprins frontalele și am continuat să urcăm pe creastă prin ninsoare, cu o zăpadă în care ne afundam din ce în ce mai mult. Ca să fie treaba, treabă, o ceață de toată frumusețea a fost prezentă suficient de mult pentru a ne da peste cap misiunea de a găsi refugiul. În întunericul de făurar, nimic nu mai conta, nici oboseala dusă la cote maxime, nici greutatea rucsacilor, nici frigul de afară…până și creierele ne înghețaseră, singurul gând rămas intact fiind acela de a găsi stâna. Ce aveam noi în comun cu niște rătăciți în vreun deșert? Și pe munte poți întâlni miraje, în ciuda lipsei acute de oaze: fiecare pâlc de brazi ni se părea că aduce cu stâna prea mult dorită, dar toate spernațele noastre erau năruite într-un final. Mai mult decât extenuați ne-am refugiat într-o mică baracă de lemn, de dimensiunile de 3 m pe 4 m, cu suficiente ”guri de aerisire” dar cu siguranță extrem de binevenită la situația în care ne aflam.

Proba a 3-a: Cazarea la hotelul de lux. Ne-am instalat în noua noastră reședință iar ca niște locatari adecvați ne-am propus să facem focul. Cu ajutorul lemnelor din împrejurimi și a spirtului solid ne-am construit propriul nostru televizor montan a.k.a. focul de tabără (unde mai pui că ăsta era de-a dreptul special, amplasat între 4 pereți și un acoperiș). Aproape asfixiați de fumul care nu vroia să fie decât în cantități uriașe, ne-am făcut ceai din zăpadă topită (ne-a mers direct la suflet!), nu mai conta că avea funingine în el sau că nu era suficient de dulce. După ce ne-am făcut siesta și ne-am uitat la TV-ul de munte, oboseala ne-a trimis la culcare în cortul recent instalat. Unde să ai ocazia să petreci astfel de nopți, să auzi cum fulgii de zăpadă îți lovesc baraca, în timp ce te cuibărești într-un sac de dormit, lăsând numai ochii să îți mai iasă afară? Că doar trebuie sa ne gândim și la viitorii nepoți și să ne croim de-acum tolba în care să punem astfel de amintiri. Fotoliul de acasă, televizorul, calculatorul, internetul…pălesc toate în fața unei astfel de nopți. Ce-i drept muntele de februarie te învață să apreciezi importanța unei plăpumi călduroase și a unei băi fierbinți dar nevindecându-te nicidecum de virusul montan.

Proba a 4-a: Reîntoarcerea. Ne-am decazat dis de dimineață și am pornit la drum prin încă nesfârșita ninsoare. Ca să ne facă în ciudă, un petic de cer albastru s-a arătat în sfârșit la față, promițându-ne vreme mai bună la următoarea vizită. Ca să fim sinceri, nu am fi schimbat nimic, la weekendul petrecut, nu poate fi redată în cuvinte starea pe care o induce o astfel de aventură, felul în care muntele te învață să ieși din cochilie și să îți depășești limitele. Pe lângă dragostea de natură, cele două zile ne-au ajutat să bifăm o experiență de pomină de care ne aducem și acum aminte râzând promițând solemn muntelui că o să ne revadă cât de curând.

În încheiere, ținem neapărat să oferim câteva mulțumiri:

- Domnului Edison, fără a cărui minte inventivă nu am fi putut să beneficiem de extrem de utilele frontale;

- Spirtului solid, care ne-a demonstrat că niciun foc nu este de neaprins;

- Parazăpezilor, ștergându-ne din memorie imaginea unor ghete umplute cu zăpadă;

- Rachetelor de zăpadă – chiar dacă a fost vorba numai de o pereche, toți 3 ne-am bucurat pe urma lor;

- Lopetei de plastic, cu care nu numai ne-am amenajat locuința dar a pregătit intrarea în scenă a mai sus menționatului spirt solid;

- - Toporului, unealta cea indispensabilă și cu utilizări multiple;

- Mănușilor, datorită lor mâinile noastre n-au vârsat nicio lacrimă de durere;

- Tuciului, fără de care nu ne-am fi putut pregăti ceaiul de seară;

- Nu în ultimul rând, plantelor, fără a căror existență nu ne-am fi putut delecta cu un ceai fierbinte.

februarie, soare, Ghitu

2011-02-11T17:23:00.000-08:00

Muntele are viață, el trăiește nu numai prin floră și faună, ci și prin sâncă și piatră, viața minerală. Iar dacă ești mai aproape de stâncă și o pipăi cu degetele și o mângâi cu palmele și o îmbrățișezi cu brațele și o săruți cu buzele, atunci muntele trăiește prin tine. (Alexandru Brăduț Șerban)

Cei care au făcut cunoștință cu munții și s-au lăsat ”atinși” de frumusețea lor, cei care au virusul în sânge pe viață știu și înțeleg dorul, pornirea, dorința nebună de a-i revedea atunci când ei te cheamă. Nu, nu suntem nebuni ... suntem doar impresionați puternic, mai departe de retină, în suflet de frumusețea naturii, de perfecțiune.

Dimineața devreme ...

Parazăpezi, mănuși, pelerină, frontală, briceag, mâncare, cameră ... rucsacu-i gata!

Ne-am întâlnit toți cuprinși de nerăbdare, ne-am urcat în mașină și am pornit la drum.

La revedere, Pitești !

Cum Maestrul Căpățână nu a putut să ne onoreze cu prezența, ne-am gândit să-i facem o vizită satului pe care l-au numit după el ... un semn de admirație probabil.

Așadar ajunși în Căpățâneni, ne-am echipat și am pornit tiptil-tiptil să-l cucerim pe Ghițu, un vârfuleț nu foarte vizitat de turiști, motiv pentru care ne-am orientat și noi cum am putut, după vânt, după soare, după marcajele ”pe lângă stâlp, pe lângă gard”, important este că am reușit să ajungem unde ne-am propus.

Cu soarele în față și cu foamea în stomac am făcut o mică oprire de realimentare unde am mâncat produse 100% românești pe care băieții au ținut morțiș să le aducă in locul clasicelor conserve și pateuri, ne-am odihnit puțin și am urcat mai departe.

În fața noastră peisajul a început să prindă forme și culori din ce în ce mai frumoase, până când, odata ajunsi sus, am început să credem ca este ireal, toți munții erau așezați și ne așteptau mângâiați de razele soarelui.

Masivul Ghițu face parte din ramura sudică a prelungirilor munților Făgăraș alături de masivele Cozia și Frunți. Este delimitat de Valea Limpedei (afluent pe stânga al Râului Argeș) la vest, Valea Vâlsanului la est, depresiunea Moliviș la nord și de Subcarpații Argeșului (mai exact, dealul Chiciura) la sud. Din punct de vedere geologic este format din roci sedimentare(gresii) și roci metamorfice (gnaise). Înăltimea maximă este atinsă în vârful Ghițu (cunoscut și ca Ghițu Mare sau Ghițu Brădet), cu 1.622 m.

Pe varful Ghițu puteți găsi un obelisc construit de Asociația Turistică ”Posada”, înălțat în amintirea eroilor care și-au jertifit viața pentru a apăra aceste ținuturi.

Acolo sus am fost întâmpinați de un peisaj superb, atât de frumos încât nu poate fi redat nici pe jumătate cu cea mai complexă cameră din lume, în fața noastră s-au înșirat Făgărașii însoțiți de o parte și de alta de Cozia, și Iezer, de Piatra Craiului, Bucegi, Leaota și undeva în spate de un colțișor de Parâng.

Niciodata nu am văzut atâtea grupe de munți la un loc înșirându-se în fața mea , o lecție de geografie în aer liber, doar în manualul de clasa a 8-a îmi amintesc să fi văzut așa ceva, dar pe hârtie.

Sub un cer senin superb, cu un soare cald deasupra noastră și o infinitate de zăpadă neatinsă ne-am jucat, ne-am rostogolit prin zăpadă, ne-am încărcat bateriile și cu greu am reușit să ne desprindem de priveliștea superbă de care ne depărtam încet, aruncînd câte o privire în urmă să ne asigurăm că imaginea v-a rămane bine impresionată pe retină.

Am pornit în jos pe un alt traseu, descoperind alte peisaje și locuri, însoțiți de peripeții și animăluțe.

Odată ajunși jos în sat, ne-a apărut în zare un apus frumos colorat pe care ne-am oprit să-l admirăm și uitând de timp ne-am trezit pe întuneric într-un sătuc uitat de lume.

Călăuziți de lumina frontalei și cu gândul spre lumea frumoasă de sus am mers și am mers și am mers și am ... mers și am ajuns la mașină fericiți că am scăpat de întuneric și încă prinși în atmosfera plăcută de acolo ne-am hotărât să terminăm ziua cu o plimbare până la Vidraru unde am văzut barajul noaptea, luminat de stele.

Acasă ne-a așteptat orașul zgomotos, aglomerat, tulburat de oameni aranjați și pregătiți de o sâmbătă la mall și mi-am dat seama ca nu i-am simțit lipsa deloc, dar am avut mulțumirea că am trăit o zi superbă, colorată si senină.

Ție, cel care citești acest blog nu-mi rămâne decât să-ți spun:

Pune mana și te plimbă !!!

Gânduri în prag de sărbătoare

2010-12-24T16:25:00.000-08:00

Acum că cea mai frumoasă a anului venit să ne încălzească sufletul, Clubul de Turism Argessis vă urează zile senine și lipsite de orice supărare. Fie ca fericirea să vă fie purtată pe cele mai înalte culmi iar zâmbetele să vă însoțească la tot pasul. Un Crăciun fericit, plin de lumină!

Început de iarnă la Cuca

2010-12-12T08:46:00.000-08:00

Pe negândite toamna și-a luat și ea rămas bun, lăsând loc unei ierni gata de treabă. Am spus la revedere toamnei departe de Pitești, alegând să petrecem ultimul weekend din noiembrie la cabana Cuca, în munții Iezer. Nu a fost vorba de două zile în care doar să ne relaxăm ci unul în care Argessis a pus umărul la ceva mai util, reamenjarea cabanei. Cabana Cuca, situată în amonte față de mai cunoscuta Voina, este înconjurată de peisaje sălbatice deosebit de frumoase și poate reprezenta punctul de pornire a unor trasee superbe (până în masivul Păpușa, întreaga Potcoavă a Iezerului etc.). Cabana se află în proprietatea veteranului club de drumeție montană România Pitorească încă din 1974, de când a început amenjarea acesteia, alături de altă cabană, Garofița Pietrei Craiului. Cuca aparținea în trecut unei exploatări forestiere iar în momentul în care clubul România Pitorească a început să se ocupe de amenajarea acesteia, nu era mai mult decât o cabană părăsită.

Revenind la drumul nostru, lăsând Câmpulungul în urmă, de cum am trecut de Lerești am primit semn că pe acele meleaguri iarna venise mai devreme. Pe măsură ce am avansat către munți, copacii erau din ce în ce mai înfofoliți în haine de zăpadă iar omătul de pe jos ne-a determinat uneori să ajutăm mașina să se deplaseze cu proprii noștri mușchi. De la cabana Voina, drumul ni l-am continuat pe jos, înconjurați de oceane de zăpadă și peisaje care să îți lase gura apă. Încă din prima zi ne-am unit forțele cu membrii clubului România Pitorească și ne-am pus serios pe treabă. Drept răsplată am avut parte și de prima ninsoare. A doua zi am continuat cu aceeași determinare. Recompensa pentru cea de-a doua zi avea să ne iasă în cale aproape de prânz, fiind vorba de nimic altceva decât un urs. N-ai cum să nu fii cuprins de un sentiment aparte și inima să îți bată cât un purice când vezi un urs alergând prin locul prin care treceai cu un minut în urmă. După ce s-a încheiat și cea de-a doua zi, ne-am îndreptat cu toții către complet lipsitul de zăpadă Pitești, făcând totuși un binemeritat popas la cofetăria Iepurașul, în Câmpulung.

Săptămâna Reciclării Hârtiei

2010-11-08T22:40:00.001-08:00

Cu 6 zile în urmă se dădea startul Săptămânii reciclării hârtiei în care toți elevii și profesorii ai Colegiului Național I.C. Brătianu erau invitați să scape de maculatura inutilă într-un mod eficient.

Începutul a fost greoi, doar 20 kg fiind aduse către reciclare de doi elevi din clasa a 12-a A (Cosmin Stuparu și Ana Chiriac) și de doamna profesoară Alina Oprea.

După ziua de joi, cântarele anunțau 200 kg și parcă nimic nu aștepta ce va aduce și ultima zi a campaniei. Ei bine, amiaza zilei de vineri ne anunța că s-au strâns 700 kg de maculatură.

Nu ne rămâne decât să felicităm pe cei care s-au implicat și îi învităm în continuare la fapte care să demonstreze respect față de mediu dar și un mod de a gândi eficient și sustenabil. Așadar, o rundă puternică de aplauze pentru clasele participante: 10A, 10B, 11A, 11C, 11G, 11E, 12C, 12A, 12D, 12F și pentru doamnele profesoare care au dat un exemplu elevilor, Alina Oprea și Bianca Berceanu.

A sosit și momentul dezvăluirii premiului surpriză, o vizită la planetariu pentru primele 30 persoane care au contribuit cel mai mult.

Săptămâna reciclării hârtiei a luat astfel final dar asta nu înseamnă că doritorii nu mai pot contribui. Cei care mai au maculatură pe care nu o folosesc acasă o pot lăsa zilnic la sala 1.

Implică-te! Reciclează!

2010-10-31T14:44:00.000-07:00

Weekend la Bratia

2010-10-23T16:50:00.000-07:00

15-17 octombrie, 2010

Cu toate că anul școlar/universitar a început de ceva vreme, asta nu înseamnă că ieșirile la munte trebuie să intre în vacanță. Chiar dacă frigul începe să fie din ce în ce mai prezent iar soarele este tot mai scump la vedere, toamna rămâne un moment perfect pentru a face escapade montane. Nu numai că pădurea îmbracă cele mai frumoase haine din tot timpul anului dar și vizibilitatea este deosebit de bună...eh, cea din urmă nu este adevărată în 100% din cazuri, după cum aveam să descoperim și noi.

De data aceasta, vizată a fost valea Bratiei, la nord de Aninoasa și Berevoiești. Printre picături de ploaie și ceață, mașinile noastre își croiau drum pe valea mărginită de păduri incredibil de frumoase. Seara am ajuns la cabana din Bratia, unde am început să ne instalăm. Ne-am pus rapid pe treabă, în câteva minute cina fiind deja în producție iar un foc de tabără luând naștere în curte în ciuda ploii de afară. Fiind ziua lui Cosmin, nu puteam să nu avem parte de o seară de-a dreptul specială. O mămăligă pe post de tort, vin fiert, jocuri, cântece la chitară – doar nu puteau să lipsească clasicele devenite deja în folclorul Argessis din tabăra de la Buda. Când a venit vremea somnului, am reușit să recereem atmosfera de tabără: eu cu Mihai ne-am cazat pe jos, în camera Deliei și a Alexandrei, fiind obișnuiți să petrecem nopțile la munte într-un cort.

Nu știm dacă pe noi, dar vremea a fost tare supărată și a doua zi. Ne-am făcut curaj și am pornit, totuși, pe traseul către vârful Jupâneasa. Frigul nu a fost crâncen iar ceața ne-a demonstrat că poate da naștere unor peisaje deosebite. Nu am reușit să mergem foarte mult dar am făcut în ciudă ploii și ne-am bucurat de fiecare clipă a plimbării, fie că uneori ne purta prin niște oceane de mocirlă.

În ultima zi nu ne-am îndurat să ne întoarcem direct acasă așa că am mai făcut niște popasuri în drumul nostru. Primul a fost la mânăstirea Ciocanu, unde un călugăr ne-a impresionat pe toți, făcând din discuția cu el o adevărată binecuvântare. Cum vremea ni se arăta mai îndurătoare, am mai poposit și pe marginea unei râpe din apropiere. Seara am avut parte de același Pitești cu care suntem obișnuiți în timpul săptămânii dar cu gândul la o viitoare ieșire pe meleagurile montane.

Cursul Introductiv de Acordare a Primului Ajutor pe Munte

2010-10-18T18:13:00.000-07:00

Plănuiserăm de mult să începem un program de informare şi exersare al tehnicilor de prim ajutor. Inițial, cursul trebuia să se ţină în tabăra de pe valea Buda din vara aceasta, dar din cauza unei ploi torențiale care a stricat drumul forestier nu s-a mai putut. În cele din urmă, cursul a avut loc săptămâna aceasta la Colegiul Național Liceal I.C. Brătianu din Piteşti.

Ne aşteptam la un număr mic de participanţi, dar, spre surprinderea noastră, am găsit micuţa sală de clasă plină. Cornelia Aipu a fost cea care ne-a oferit o mână de ajutor, în încercarea de a ne face să înțelegem importanţa primului ajutor, pentru că doar aşa poți deveni suficient de motivat să reţii noţiunile minime generale şi să le repeţi. Cert e că nu putem şti niciodată când vom avea nevoie de cunoştinţele medicale, trebuie să fim mereu pregătiți.

A fost o provocare interesantă, am încercat să ne ajutăm de ce ne poate oferi o sală de clasă, nu am vrut să folosim nici măcar minimul unei truse medicale. Discuţia a început cu noţiunile generale, apoi cu urgenţele şi priorităţile medicale. A urmat oprirea unei hemoragii şi curăţarea corectă a unei plăgi sau a unei răni.

Ne-am amuzat exersând resuscitarea stopului cardio-respirator, am imobilizat fractura de tibie a lui Cosmin folosind atela neopren (care, da știu, trebuie să fie dintr-un material dur, dar nu am vrut să distrugem mobilierul sălii), iar la sfârşit am vorbit despre accidentele produse de căldura (insolaţie, arsuri solare) sau frig (șoc hipotermic, degerături, etc).

A fost doar prima ediție, ne dorim să fie cât mai multe pe viitor și de ce nu, cât mai bine organizate.

Let's Do It, Romania!

2010-09-27T20:00:00.000-07:00

25-26 septembrie 2010, Corbi

Un manual de geografie ne-ar informa că 35% din relieful României este alcătuit din munți. Într-adevăr, țara mumă se poate lăuda cu masive cristaline, vulcanice, sedimentare dar și de…gunoaie. 25 septembrie, ziua Let's Do It, Romania!, a fost cea în care peste 15000 voluntari din întreaga țară au pus gând rău munților de deșeuri. Alături de ei, noi ne-am îndreptat către comuna Corbi, o adevărată comoară ascunsă a județului Argeș. Dar cum mai fiecare lucru bun vine cu un preț, gunoaiele nu aveau să lipsească din împrejurimile acesteia. În ciuda norilor amenințători, în prima parte a zilei, ne-am ocupat de ecologizarea zonei. Am fost profund impresionați să descoperim o adevărată mobilizare din partea localnicilor, în special a elevilor din Corbi, în fața cărora niciun gunoi n-a avut vreo șansă. De la pet-uri, cutii de conserve, plastice, celofane până la pantofi sau sticle vechi de Pepsi Cola și-au luat adio de la vechea lor casă. Cele câteva ore petrecute în încercarea de a reda Corbilor curățenia pe care o merită a reprezentat pentru fiecare dintre noi o adevărată lecție și ne-a făcut să realizăm că adevărata soluție este cea pe termen lung. Responsabilitatea și spiritul de inițiativă dovedit de localnici ne face să sperăm totuși că zona se va menține săracă în gunoaie cât mai mult timp de acum încolo.

Evident că nu puteam să plecăm fără a ne bucura de frumusețea împrejurimilor. După amiaza zilei ne-a purtat la mânăstirea Corbii de Piatră dar și pe spectaculoasele dealuri din apropiere. Deși cotropit de ceață și de un aer răcoros, satul a avut grijă să ne impresioneze pe fiecare în parte și să ne facă să ne dorim să revenim. Noaptea ne-am petrecut-o la școala din localitate printre multe hohote de râs, voie bună, chitare, lămpașe sau poeziile lui nea Vasile. Ziua următoare am făcut cunoștiință și cu biserica din localitate, după care ne-am îndreptat spre casă, nu înainte de a poposi și la Aninoasa.

Inițiativele de genul Let's Do It Romania! sunt mai mult decât binevenite, în special dacă ele sunt încurajate de o atitudine receptivă a oamenilor, așa cum s-a întâmplat și la Corbi. Mulțumim pentru sprijin autorităților locale și domnului primar, Mihai Ungurenuș!

We did it, Romania!

Bogdan Căpățînă, Adriana Epure, Mihai Petrescu-Puică, Adrian Balcan, Delia Bugheanu, Cosmin Stuparu, Alexandra Crai, Georgiana Zor, Cristiana Țăpoi, Alexandra Căpățînă, Susan Kalus, Mihai Toroipan, Ana Ivan, Bogdan Cătușanu, Doina, Alexandru State

Implică-te!

2010-09-18T05:43:00.000-07:00

Noi mergem la Corbi pe 25 septembrie. Tu ce faci?

Susține și tu proiectul Let's Do It Romania și implică-te în acțiunea de a face natura mai săracă în deșeuri.

Mai multe detalii pe site-ul campaniei: http://www.letsdoitromania.ro/

Tabăra Argessis: Făgăraș 2010

2010-08-26T04:49:00.000-07:00

3-13 august, 2010

Ultima luna de vară a început prin a ura bun venit momentului (îndelung așteptat) în care telefoanele mobile, internetul și întreaga rutină cotidiană să își ia o vacanța bine meritată iar noi să ne petrecem următoarele 10 zile în inima munților, la 18 km de Transfăgărășan, pe Valea Buda, mai precis pe cea a afluentului său, Mircea. De pe 3 până pe 13 august, poiana de pe malul pârâului avea să ne fie casă și totodată cadranul unor zile de neuitat pentru fiecare dintre noi. Clubul de Turism Argessis, Asociația "Montana Carpați" și elevii de la Clubul Copiilor din Câmpulung Muscel și-au unit forțele în fabricarea unei vacanțe de-a dreptul memorabile, reușind să își îndeplinească obiectivul principal, acela de a se simți bine.

Primul început de săptămână din august a făcut cunoștiință poienii din vecinătatea pârâului Mircea cu mai multă suflare de om decât văzuse probabil vreodată. Asta pentru că deși remarcabile prin frumusețile lor, locurile de pe Valea Buda încă sunt destul de sălbatice și puțin atinse de om. Corturile au început să răsară unul câte unul și în câteva ore tabăra a fost pe deplin instalată. După masă am făcut cunoștiință cu o primă bucată de paradis, într-o plimbare mai sus de stânele Podu Giurgiului.

Zilele următoare se arătau pline. Încă de la început, înarmați cu vopsea și entuziasm am pornit într-una din misiunile noastre, refacerea de marcaje a celor două trasee: triunghi albastru (vl. Buda – Podu Giurgiului - Șaua Podragu) și triunghiul roșu (Stânele Podu Giurgiului - Șaua Orzănele), triunghiul galben rămânând în grija celor de la Asociația "Montana Carpați".

Prima zi de marcat ne-a surprins împărțiți în două echipe ce au luat cu asalt traseul aferent triunghiului albastru (vl. Buda – Podu Giurgiului - Șaua Podragu) urmând ca în ziua următoare să ne ocupăm și de traseul către Șaua Orzănele. Ploaia a avut grijă să ne pună uneori bețe în roate dar cei care au râs la urmă am fost noi, reușind să terminăm de marcat toate traseele. Apropo de ploaie și de năzbâtiile ei, cred că vorbesc în numele tuturor când spun că ne vom aminti de noaptea de vineri, 6 august în care norii s-au gândit ei să își verse toată furia pe care o aveau întrânșii. Ca urmare, o porțiune a drumului s-a umplut de aluviuni aduse din pădure, iar cireașa de pe tort a fost o ruptură de toată frumusețea, ceea ce însemna că nicio mașină nu mai putea intra sau ieși pe vale. Asta nu ne-a împiedicat să ne păstrăm zâmbetele pe buze. Ba mai mult, ca să le demonstrăm norilor că nu ne înspăimântă amenințările lor, ne-am petrecut ultima zi de week-end călcând în picioare cel mai înalt punct din România, creștetul vârfului Moldoveanu. Drumul avea să ne rezerve peisaje frumoase cu nemiluita, iar creasta s-a dovedit mai primitoare decât ne așteptam. La dus am urmat triunghiul roșu și ne-am întors pe traseul marcat de triunghiul galben.

Cu două zile înainte de plecare am luat la pas un traseu ambițios, cel care ne-a rezervat cele mai frumoase priveliști de până atunci. Prima parte a drumului ne-a purtat până jos la lacul Podragu, unde am descoperit și un alt lac, de astă dată de gunoaie, asta ca să ne amintească de faptul că nesimțirea umană călătorește și ea până în inima Făgărașilor. Ne-am văzut de drum spre creastă, printre nori, stânci și peisaje spectaculoase, ajungând în cele din urmă în Șaua Orzănele. Pe drumul de întoarcere am avut grijă să facem cu mâna și unei capre negre timide inițial confundată cu un simplu turist.

Serile ne-au fost de fiecare dată încălzite de focul de tabără în a cărui vecinătate ne așezam, ascultam bancurile lui nea Puiu sau dădeam curs discuțiilor, cântărilor sau a tot felul de jocuri. La lăsarea întunericului, aveam parte și de alți oaspeți, stelele, mai frumoase decât s-ar putea ele înfățișa acasă. Ca bonus, unele dintre ele, mai căzătoare din fire, ne priveau în treacăt. Nu poată să zică nimeni că nu au fost săvârșite și acte de curaj, unul dintre ele fiind zilnica baie în apa extrem de rece pârâului Mircea.

Aceași apă rece era totuși și casa a numeroși păstrăvi. Cu unul dintre ei, Mihai a avut grijă să vorbească îndeaproape, după care l-a lăsat să își vadă liniștit de treabă. O altă tovarășă de-a noastră din rândul animalelor a fost Petruța, cățelușa găsită și adoptată de dom' profesor, cea care ne-a fost alături din prima zi până la final.

În penultima zi a avut loc și proba teoretică a Trofeului Argessis prin care a fost testată o gamă largă din cunoștiințele participanților, de la meteorologie, relief local sau orientare, până la prim ajutor. Atât la fete, cât și la băieți, locul întâi a fost adjudecat de echipajele de la Colegiul Național “I.C. Brătianu”. Păstrându-ne spiritul competitiv, am organizat mai pe seară propriile noastre jocuri olimpice în urma cărora ne-am considerat câștigați cu toții.

Ultima zi a venit mai nostalgică decât ne-am fi așteptat. Corturile se retrăgeau timide în sacii lor, poiana începea să capete aspectul pe care îl avea până să o vizităm iar ceasul ne anunța că a sosit momentul revenirii la civilizație. Ne-am întors în Piteștiul mult mai puțin primitor decât sălbăticia de pe Valea Buda, totuși zâmbind cu gândul la nopțile petrecute în cort, vopseaua de pe mâini, focul de tabără, vânătoarea de afine, prieteniile legate, plimbările... Și cu toate astea, cele 10 zile s-au dovedit mult prea scurte pentru a ne bucura pe deplin de frumusețea Făgărașilor.

[gallery]

Se apropie plecarea în tabără...

2010-07-29T17:43:00.000-07:00

Ziua plecării se apropie, pregătirile sunt aproape de final, mai trebuie doar ca vremea să fie bună cu noi....

Luni va ajunge în tabără o maşina cu materialele necesare, urmând ca marţi să vină şi elevii de la Brătianu şi de la Câmpulung. Miercuri ne vin ajutoarele de la Asociaţia Montană Carpaţi.

Tot miercuri seară Cornelia Aipu ne va vorbi despre acordarea primului ajutor.

Sâmbăta şi duminica se va desfăşura concursul de turism sportiv montan "Trofeul Argessis" 2010.

Luni sau marţi după-masă, îl aşteptăm pe Florin Ghimişliu (www.ghimi.com), să vină să ne facă o introducere în pescuitul la muscă artificală.

În rest vom reface marcajele propuse şi ne vom plimba în zonă cât o să ne ţină picioarele.

Numai bine!

Pe biciclete

2010-07-13T09:43:00.000-07:00

3-4 iulie, 2010

De mult timp imi doream sa fac traseul acesta pe bicicleta, iar sfârșitul sesiunii a fost prilejul cu care l-am realizat. Este vorba de traseul: Pitești - Câmpulung - Lerești - Baraj Râușor - Portăreasa - Curmătura Groapele - Crucea Ateneului - Refugiul Iezer pentru prima zi, iar a doua zi: Refugiul Iezer - Crucea Ateneului - Păpău - Șețu - Bahna Rusului - Nucșoara - Domnești - Pitești.

L-am avut partener în această tură pe Robert.

Am plecat din Pitești la 8 dimineața și am ajuns sus la refugiu la ora 8 seara. A scos untul din noi tot drumul acesta dar a meritat din plin. Am mers pe biciclete până cînd drumul forestier părăsește valea Râușorului și urcă în Portăreasa. După ce am urcat în creasta, a început să ne plouă, cu fulgere, tunete și tot tacămul. Ca într-un film american, în momentul în care am ieșit în Curmatura Groapele, locul de unde puteam vedea Făgărașii, norii s-au dus, a ieșit soarele care ne-a zâmbit în 7culori. Bătea un vânt rece, care nu ne făcea să ne simțim prea bine cu hainele ude pe noi, dar pentru că urcarea se terminase în sfârșit și aveam o priveliște așa frumoasă, nu a mai contat deloc.

Am coborât din creasta la refugiu, unde erau vreo 30-40 persoane, majoritatea într-un team-building, de la Decathlon, după cum aveam să imi dau seama mai târziu.

Ne-am schimbat, ne-am încălzit, am mâncat ceva și ne-am bagat la somn. Între timp a venit un grup de 7-8 oameni pe 5 cai din Cândești.

A doua zi la 7 ne-am trezit, iar la 8 ne propusesem să plecăm, dar norii urâți care veneau dinspre nord, ne-au facut să mai așteptăm încă o oră. A ieșit soarele, pe care nu credeam că o să-l vedem în acea zi și cu bicicletele în cârcă am ajuns în creastă. Nu pot descrie cât de frumos este sa pedalezi la 2000m altitudine, înconjurat de munți și cu soarele sus pe cer... Până pe Șețu toate bune si frumoase, dar de acolo drumul forestier pe care credeam eu că se coboară, a mers un pic, după care se pierdea... Am luat-o prin pădure, unde speram sa găsim drumul respectiv sau măcar o potecă, dar a fost in zadar. 3 ore ne-a luat coborârea pe cele mai urâte pante, printre cei mai deși molizi și printre cele mai alunecoase pietre. Singurele poteci pe care le-am găsit erau cele de animale... Într-un final am ajuns jos la pârâu, unde am găsit câteva ambalaje, care pentru prima dată m-au facut fericit că le-am văzut. În apropiere am găsit un forestier care ne-a dus cu viteză maximă jos la Bahna Rusului. Am ajuns la Pitești după 4 ore rupți de oboseală, dar mulțumiți și fericiți la maxim.

[gallery]

Iezer 12-iunie-2010

2010-07-13T09:28:00.000-07:00

În mijlocul sesiunii, m-am gândit că aș avea nevoie de o plimbare la munte, să miros bujorul de munte și să văd ce mai face domnul Iezer. I-am luat cu mine pe dom Profesor și pe Cristi. Traseul ales a fost cel clasic pentru vara pe unde urcă toata lumea, adică de la cabana Voina, pe valea Bătrâna și apoi pe pârâul Iezer, prin jepi, pana sus la refugiu. La refugiu, lume multă, de toate vârstele, de la 10 la 60 ani. Cristi a rămas la lac, iar eu am mai urcat un pic, până la Crucea Ateneului, iar de acolo pe creastă până la Vf. Rosu, via Iezerul Mare. De sus din creasta aveai o vedere la 360* splendidă, cu Fagarasii, Papusa, Piatra Craiului, Bucegii și Leaota. M-am întors pe creastă până pe Iezerul Mare, iar de acolo pe piciorul Iezerului am coborât la refugiu. L-am recuperat pe Cristi, care urcase și el între timp până la Cruce și începuse să coboare de-a dreptul printre stâncile strânse în căldare. După ce am ieșit din jepi, a început o ploaie care ne-a spălat până când am ajuns la drumul forestier. Am uitat să spun ca pe tot drumul ne-au însoțit câteva sute de muște care roiau în jurul nostru. Eu le-am dus pe ale mele până pe Roșu, deci sper că s-au simtit și ele la fel de bine ca mine.

Cu fiecare pas făcut spre Voina se auzeau mai tare manelele și se simțea mai tare mirosul de grătar. La Voina era o țigănie inimaginabilă, corturi și grătare lângă grămezi de gunoaie, muzica la maxim și gunoaie bipede.

Pe drum ne-am întâlnit și cu dom Profesor, care culegea muguri de molid. Eu m-am întors de sus cu câteva flori de bujor și cu tulpini de zmeur. Pe drumul de întoarcere am mai găsit câteva tufe de soc mai întârziate, de unde ne-am mai completat proviziile. Am observat că domnii de la Schweinhofer și-au remarcat de curând limita proprietății lor, despre care ne spun ei nouă, printr-o plăcuță, că e PRIVATĂ. Drumul forestier de pe valea Iezerului e încă prost, deci nu o să se exploateze pădurea de acolo în următorii doi ani. Mai încolo...Doamne Ajută!

Per total, a fost o tură frumoasă, noroc cu peisajul care ne-a făcut să uităm de toate lucrurile urâte văzute la Voina.

Anunț: Tabără în Făgăraș

2010-06-06T15:07:00.000-07:00

În perioada 3-12 august, în munţii Făgăraşului, într-o poiana de pe valea Buda, vom organiza o tabără în care ne propunem să avem parte de o experiență de neuitat, să refacem marcajele din zonă şi, de ce nu, puțină curățenie.

Zona se remarcă printr-o frumusețe aparte, aflându-se la un pas de creasta principală a Făgăraşului (2 ore) şi la o aruncătură de băț de Vârful Moldoveanu (3 ore). Ne înarmăm cu corturi, saci de dormit, izoprene, primusuri, biciclete, chitare şi, nu în ultimul rând, cu VOIE BUNĂ.

Dacă dorești să ne însoțești, trimite-ne un e-mail la argessisclub @ gmail.com.

Click pe hartă pentru a mări.

Paradisul de pe Valea Buda

2010-06-06T14:34:00.000-07:00

22-23 mai, 2010

Acum câteva săptămâni ne-am întărit încă o dată convingerea că nici nu realizăm cât de norocoşi suntem să ne aflăm practic la nici câțiva pași de niște locuri care te pot lăsa cu gura căscată. Cine e de vină? De această dată, valea râului Buda. La nici măcar o oră de când mașina a început să ne poarte către nordul județului Argeș, deja lăsam în urmă barajul Vidraru urmărind traseul sinuos al Trănsfăgărăşanului. În cele din urmă, aveam să îl părăsim și pe acesta, cotind către drumul forestier ce însoțea valea râului Buda, paralelă cu a mai cunoscutului Capra. Dar pe măsură ce avansam, ne dădeam seama că valea Budei nu este altceva decât o comoară nedescoperită. Imediat o capră neagră ne-a întâmpinat cu mersul ei speriat. Din fericire, nu avea să fie singura.

Drumul s-a afundat și mai mult în minunăția peisajelor din Făgăraș, oprindu-se pentru automobil lângă un canton, la 16 km de Transfăgărășan. Dar nu și pentru noi. Tabăra ne-am instalat-o în apropierea pârâului Mircea, afluent al Budei. Pârâul ne-a fost tovarăș o bună parte din drumeții, înfățișându-se în toată splendoarea lui, pe alocuri cu cascade spectaculoase, sau cu ape liniștite incredibil de albastre, mărginite de stânci cu aspecte fascinate. Să nu uităm de frumusețea poienilor care îl mărgineau, cea care ne-a făcut să ne fie foarte greu să decidem unde ne vom pune cortul.

Un lucru apare la Buda e că te face să regreți că ai câmpul vizual atât de îngust și că nu poți cuprinde cu privirea toate peisajele care te înconjoară. Din față ne chemau munții încă acoperiți cu zăpadă, în spate rudele lor mai puțin înalte ne zâmbeau în culori ademenitoare iar din când în când câte un pârâiaș își mai arunca trupul scheletic la vale peste munții din lateralul nostru.

După cum ziceam și mai devreme, caprele negre aveau să ni se arate destul de des. La nici măcar o jumătate de oră de mers, am avut norocul să surprindem trei capre, chiar în apropierea unei stâne.

După ce le-am privit minute bune, am continuat să urmăm traseul marcat de triunghiul albastru, drum care ducea spre creasta muntelui Podu Giurgiului. Cu toate că ploaia ne-a surprins în vârf, natura a știut să compenseze prin frumusețea cu care defila în fața noastră...și să nu uităm de încă alte două capre negre care ne-au mai ieșit în cale. Destul de uzi dar cu zâmbetul pe buze, ne-am întors în tabără pentru a ne răsfăța cu o supă caldă. E incredibil ce gust poate să aibă mâncarea la munte! Ne-a încălzit sufletele cum nici nu se putea mai bine după care ne-am retras la somn. După cum focurile de tabără sunt cele mai frumoase la munte, tot acolo, cele mai plăcute nopți se petrec în cort, adormiți de cântecul pârâului din apropiere și cufundați în căldura sacilor de dormit.

Următoare zi avea să înceapă cum nici nu se putea mai bine. În timp ce stăteam pe jumătate adormiți în jurul focului, am avut onoarea să fim viziați de o căprioară. Neașteptat de curajoasă, s-a apropiat îndeajuns de mult de noi, hotărând în final să nu ne însoțească la micul dejun și să se întoarcă în pădure.

De astă dată, ne-am pornit spre Șaua Orzănele. Drumul ne-a rezervat chiar mai multă zapadă decât în ziua precedentă iar locurile prin care treceam aveau un efect de-a dreptul hipnotic asupra noastră. Munți adormiți acoperiți de cordoane din ce în ce mai dese de zăpadă, pâlcuri leneșe de ceață pe deasupra lor, cascade rostogolindu-se de sub straturi groase de gheață, alte capre negre rătăcite pe piscuri și splendida vale lasată în urmă...toate ne-au captivat și ne-au făcut să poposim de multe ori pentru a le putea savura cu privirea îndeajuns. Frumoasa urcare avea să se finalizeze în Șaua Orzănele. De acolo, am făcut cu mâna Vârfului Moldoveanu, căruia i-am promis solemn să îl vizităm la vară. Singurul lucru care ne-a împiedicat întâlnirea cu el, de astă dată, a fost cantitatea impresionantă de zăpada.

După Buda e greu de crezut că cineva nu se va îmbolnăvi de dependență de munte. Sindromul este incurabil și efectele lui se ameliorează doar cu excursii montane. Ceea ce trebuie știut e că spre deosebire de alte afecțiuni, dependența de munte e o boală incredibil de plăcută și de sănătoasă.

[gallery]

Un alt fel de 1 mai

2010-06-06T12:27:00.000-07:00

1-2 mai, 2010

E de ştiut că la începutul ultimei luni de primăvară se dă startul escapadelor către mare. În timp ce mii de tineri se pregăteau să aglomereze plajele de la Marea Neagră, gata să își uite grijile, mucurile de țigară sau orele prin nisip, ne-am adunat în număr de 5 prieteni, hotărâți să optăm pentru un alt fel de sfârșit de săptămână, în Iezer.

Trecând prin Domneşti, ba chiar mai sus de Nucşoara am ajuns în cele din urmă pe valea râului Văsălatu. După ce am parcat mașina la umbra unor stânci bătrâne, n-am stat mult pe gânduri și am pornit să cutreierăm împrejurimile. În nici măcar o jumătate de oră, o capră neagră împreună cu puiul ei avea să ne bucure privirile. Ne-am spus că această întâmplare nu poate decât să prevestească o zi de neuitat. Vremea ne-a fost și ea complice, având grijă ca doar soarele să fie pe cer pe tot parcursul zilei.

Am ales să mergem către Curmătura Oticului urmând valea lui Văsălatu, poate mai greu accesibilă dar îndeajuns de spectaculoasă încât să compenseze din plin. Primul popas l-am făcut într-o poiană de la 1600 m. Câteva zeci de minute bune le-am petrecut acolo, pentru a ne odihni, a lua prânzul și pentru a...schia! În timp ce prietenii noştrii plecați la mare îşi căutau probabil cu greu un loc pe nisip, de 1 mai noi aveam parte de zăpadă în cantitate abundentă. Cu spectaculoșii Colți ai Cremenii în stânga noastră, am continuat să ne îndreptăm către Curmătura Oticului. Tufele de merişoare ne-au invitat să le gustăm roadele iar noi, politicoşi din fire, nu am îndrăznit să refuzăm gazdele. Câţiva zeci de metri mai sus, pământul avea să dispară în totalitate sub o pătură groasă de zăpadă.

Mulți spun că răsăritul cel mai frumos îl poți vedea la mare. Cu mână pe inima, susțin că un apus nu poate să fie mai spectaculos altundeva decât la munte. Drumul de întoarcere ne-a fost presărat cu un apus splendid, numai bun pentru a încheia o zi atât de deosebită. Ajunși la mașină am coborât în josul văii pentru a găsi un loc potrivit de a petrece noaptea. În întunericul plin de astre, aveam să găsim şi propriile noastre stele chiar acolo pe pământ. În amurgul începutului de mai, o armată de licurici începuse să pâlpâie prin jurul nostru încât a trebuit să oprim maşina pentru a-i saluta personal. După ce ne-am instalat cortul într-o poiană de pe valea râului, ne-am încălzit de-a binelea cu o supă făcută la tuci urmată de un foarte bine venit ceai cald. Oboseala (acea oboseală plăcută, care te cotropeşte la finalul unei zile despre care ştii că n-a trecut degeaba şi care a îngrămădit în ea o mulțime de momente memorabile) ne-a împins în cele din urmă în cort.

A doua zi, înainte de a părăsi poiana, am ecologizat zona în care ne instalaserăm, realizând că oamenii încă nu sunt îndeajuns de educaţi astfel să nu îşi împrăştie deşeurile pe unde apucă. Surprinzător, am avut ceva de muncă și am plecat de acolo cu un gust amar, sperând că în timp oamenii vor realiza că respectul față de natură este sinonim cu respectul față de ei înșiși. Drumul spre Pitești a mai fost întrerupt în alte două locuri frumoase: Lacul Învârtita, singurul format pe gips în România și Biserica Corbii de Piatră, un lăcaș sfânt ascuns chiar în inima unei stânci. Întoarcerea ne-a mai fost îndulcită cu câte o delicioasă înghețată de casă din Domnești menită și ea să întregească un week-end de neuitat.

Când ești la Cândești...

2010-05-29T13:18:00.000-07:00

8-9 aprilie, 2010

La o săptămână după Paște, ne-am gândit că ar fi frumos să ne încheiem apoteotic vacanța, cu două zile petrecute la munte. Zis și făcut, drumul se așternea nerăbdător în fața noastră. După un popas la mânăstirea Aninoasa, ne-am continuat călătoria, trecând de Câmpulung și prin Albești, ajungând în cele din urmă într-un sat din nordul județului Argeș, loc de care nu foarte multă lume a auzit: Cândești.

De cum am coborât din mașină, aerul de munte și peisajele din jurul nostru ne-au fost cea mai bună urare de bun venit pe care am fi putut-o primi. De acolo, munții ne făceau îmbietor cu ochiul, motiv pentru care nu am mai așteptat mult și am pornit într-o frumoasă plimbare către masivul Jupâneasa. Această primă expediție avea să fie doar încălzirea pentru ce avea să urmeze în ziua următoare.

Am dormit la ocolul silvic din localitate, loc mărginit de un izlaz superb, numai bun de găzduit corturi.

Ne-am trezit devreme hotărâți să luăm cu asalt muntele pe care ne doream să îl vizităm încă dinainte să punem piciorul pe pământul muscelean, vârful Portăreasa, masiv ce face parte din grupa Iezer-Păpușa. După o oră de mers pe valea Bratiei, drumul nostru s-a continuat prin pădurile de conifere, care pe măsura cu înălțimea găzduiau petice de zăpadă din ce în ce mai întinse și în același timp numeroase brândușe. Cu cât urcam mai mult, peisajele deveneau tot mai spectaculoase iar copacii din ce în ce mai rari ne anunțau că ne apropiem de golul alpin.

După vreo 3 ore de urcare, ne găseam acum în vârf înconjurați de un ocean de zăpadă și priveliști superbe pentru a căror descriere, cuvintele ar fi mult prea limitate. În timp ce poalele masivului era cotropit de ploi, noi am avut norocul să fim surprinși în creastă de o frumoasă ninsoare, conturându-se astfel o scenă parcă desprinsă dintr-un film. Evident, nu ne-am abținut de la puțină joacă cu neaua cu care nu ne mai întâlnisem, de altfel, de prin iarnă.

Prânzul l-am luat la 1900 m înălțime. Nu are rost să mai adaug că mâncarea avea cu totul alt gust când în fața noastră se desfășurau peisaje alpine în toată splendoarea lor.

Drumul de întoarcere ne-a fost încălzit de nea Grigore, al cărui ceai ne-a mers direct la suflet. Savurat pe malul Bratiei, amestecul aromat de tulpini de mur, afin sau zmeur ne-a convins să culegem și noi plantele pentru a ne bucura de un ceai cu aromă de munte în propriile noastre apartamente. După popasul la nea Grigore, poteca ni s-a îndreptat către finalul a două zile memorabile.

Am concluzionat cu toții că locul de la Cândești e de-a dreptul special și l-am părăsit convinși că îl vom revizita și la vară.

[gallery]